PROCEDURI DE TRATARE A RIDURILOR
Toxina botulinica este un produs care se injecteaza la nivelul musculaturii faciale si determina o relaxare a acesteia pentru o perioada cuprinsa intre 4 si 6 luni; in urma injectarii pielea devine neteda iar ridurile de expresie dispar.
Peelingul chimic consta in aplicarea unor produse cu proprietati acide pe piele; acestea vor determina indepartarea straturilor superficiale si vor stimula producerea de piele “tanara”.
Peelingul prin laser terapie - aceasta metoda indeparteaza un strat mai substantial din grosimea pielii, producand “o curatare” intensa atat a elementelor pigmentare, cat si a ridurilor
Microdermabraziunea este o metoda mecanica de indepartare a straturilor superficiale ale pielii. Dispozitivele de dermabraziune sunt variate, efectul fiind acelasi: curatare profunda.
Reintinerirea prin folosirea luminii intens pulsate (Intensive Puls Light). Aplicarea la nivelul pielii a luminii intens pulsate cu o anumita lungime de unda determina o imbunatatire a calitatii colagenului, ducand astfel la atenuarea ridurilor fine.
Mezoterapia- injectarea de coktailuri de vitamine si tonifiante ale pielii la nivelul dermului prin intermediul unui pistol ce foloseste un ac extrem de subtire ,determina imbunatatirea tonusului pielii si stergerea ridurilor fine.
Pentru tratamentul ridurilor statice sunt necesare substante compatibile cu tesutul uman, care sa inlocuiasca volumul pierdut. Acidul hialuronic, colagenul sau grasimea umana pot fi folosite in acest sens, ca de altfel si pentru refacerea conturului fetei si a volumelor pometilor sau a buzelor. Injectarea de geluri pe baza de colagen (fillere) devine din ce in ce mai populara.
Pentru tratarea ridurilor profunde faciale este indicat tratamentul chirurgical –liftingiul facial sau cervical , simplu sau combinat cu diverse procedee de suspendare prin tractiune a fetei (firele speciale "threads").